Când nu ești
tu, nu pot să adorm. Asta înseamnă să-mi fie dor.
Noi nu am stat
despărțiți niciodată. Doar împreună. Mereu pe același drum. Mereu ținându-ne de
mână. Desculți, veseli, senini.
Îmi șopteai la ureche, mângâindu-mi șuvițele ondulate ce
străluceau în soarele fierbinte de vară, că vrei să fiu a ta. Că nu există
alta. Că mereu voi fi eu, eu, doar eu.
Să nu-mi fac griji. Să râd. Să te
privesc cu ochii mei mari, verzi, nevinovați. Și să mă pierd în ochii tăi
negri, pătrunzători.
Mă îmbrățișezi suav și apoi ne spunem Pa-Pa. Începe o noua zi de muncă. Și ni
se face dor, chiar cu sentimentul apartenenței acelei dulci îmbrățișări a
dimineții proaspete.
Albastru-bleu e
cerul, te simt în unduirea copacilor și în vântul moale, călduț – vaporos. Și
îmi ești alături, iar când mă gândesc la tine din toată inima, tu simți. Și
înainte de a apăsa cu degetul numele tău pe ecranul telefonului, acesta sună.
Exact la timp. Tu simțeai că îmi lipsești. Și poate și eu ți-am lipsit.
Îți e nespus de dor să mai simți cum îți mângâi obrajii,
ca de fiecare dată, cu mâinile mele micuțe și fine cu unghiile lungi,
rotunjite, acoperite cu ojă roșie și steluțe sclipind înveselindu-le.
Și iar îmi duc mâna prin părul tău și te trec fiori. Și
te simți deodată fără de putere, învăluit de iubire, copleșit de bătăile inimii
întețite.
Și mai vrei. Da! Cu toată ființa ta.
Asta îmi spune gura ta, buzele
care vor să le atingă pe ale mele, să le încălzească, să le simtă, să le aibă
din nou, și din nou. Asta îmi spun ochii tăi care mă privesc duios, blând și
cald, făcându-mă să mă simt învăluită în aripi catifelate de fluturi colorați
ca într-o aură a iubirii eterne.
Și nu îmi pot scoate acea privire din minte, dar nici nu
vreau. Nu vreau să șterg nici un cuvânt, chiar dacă e târziu, chiar dacă ochii
mi se închid și visele cu tine mă cuprind, mă fac să zâmbesc în somn.
Tu dormi
alături. Genele tale îmi gâdilă pielea și părul tău îl simt moale pe gâtul meu.
Mâinile tale aspre, masculine, ce emană căldură infinită, îmi înconjoară
abdomenul.
Ești cald și sunt cuibărită lângă tine. Și nimic nu ne tulbură
dragostea ce o resimțim prin toți porii, care ne electrizează pielea și ne
înflăcărează inima. Nimic nu ne separă. Al meu!
Când eu îmi amintesc că te iubesc, tu pari a fi uitat și
te prefaci indiferent, mă cerți, îmi iei mâinile de pe pieptul tău și îmi spui
să nu te mai sufoc cu atâta iubire.
Mă retrag tăcută și atunci tu vii ca un uragan peste mine
și îți pui buzele peste ale mele, sărutându-mă până mă lași fără aer.
Hmm, o
faci așa, de parcă, cu o clipă înainte nici nu aș fi încercat să stau lângă
tine. Și tu m-ai alungat. Și m-ai vrut înapoi.
Uiți, tu uiți mereu. Și brusc, îți aduci aminte. Da, e a mea. O iubesc. Vreau să o sărut.
Vreau să îmi simtă îmbrățișarea. Eu sunt al ei.
Cât e de dragă! Când nu vrea să
o sărut, își duce părul lung și creț peste buze și în zadar încerc să îl dau la
o parte. Ea se ferește, se ascunde de mine după buclele-i blonde. Hai vino! Să
te țin la pieptul meu. Lasă-mă să te iubesc.
Acum eu par să fiu cu gândurile departe. Mă prefac că nu
îl aud. Ne jucăm unul cu altul, cu sentimentele noastre, râdem și ne
bosumflăm. Ne luăm în brațe ca să ne
simțim întregi. Ne batem cu pernele. Transpirăm. Respirăm mai repede, inima ne
bate în ritm alert și râdem până ne simțim abdomenul încordat și ne doare.
Dar ne luăm iarăși în brațe și ne recăpătăm echilibrul, e
ca și când ai pune telefonul la încărcat. Acum ne simțim din nou plini de
energie. O luăm unul de la celălalt. Pentru că tu ești eu și eu sunt tu, tu
jumătatea mea, eu a ta și tu a mea. Ba nu! Invers. Da, da. Așa.
~ Mă faci fericită!
Comentarii