Cea mai mare pasiune a mea este fără doar și poate,
scrisul. În copilărie obișnuiam să aștern pe o foaie de hărtie, lângă un desen
deformat, întâmplări, pozne și tot soiul de peripeții. Și acum, recitindu-le,
zâmbesc.
În școala generală, începusem să scriu tot
felul de poezioare, cam puerile ce-i drept, pentru că, vă dați seama, la vârsta
aceea nu prea te poți aștepta la fraze memorabile. Era totuși, un început, mai shy, mai nesigur, dar cu siguranță un
început, izvorul pasiunii mele de a scrie.
Vorbele nu au valoare. Cu toții putem ridica
castele de nisip din vorbe, dar atunci când trecem la fapte, acest castel
trebuie clădit și îmbunătățit la nesfârșit. Nu e atât de simplu! Valurile îl
vor dărâma, dar tu, prin ambiția și voința ta, vei construi mâine un altul și
un altul, care va fi și mai mare și mai frumos! De aceea am început a scrie pe
acest blog, pentru că îmi doresc fapte, nu vorbe! Și, încet, încet, îmi voi
construi propriul castel, unul care va fi temeinic, clădit pe baze solide și
sentimente pure.
A urmat o altă etapă: liceul. În liceu am
început să țin un jurnal, care a ajuns să se întindă pe câțiva ani. Ah! Uitasem
să menționez că am urmat profilul real
(
matematică-informatică, intensiv engleză) în ciuda acestei pasiuni, care a
rămas pe un plan secund. Secund? Sau poate că nu. Pe lângă jurnal, am început
să scriu un roman, cu titlul ,,Femeia mai presus de toate”, o poveste de
dragoste, tipică adolescenței, care în prezent adepășește 100 de pagini,
nefiind finalizat. Am inserat câteva poezii la fiecare început de capitol,
fiind prea puține ca să pot publica o carte cu poezii ( deocamdată J ).
Nu regret nici o secundă faptul că am urmat
acest profil ( să nu uităm că marele nostru poet, Ion Barbu, a fost
matematician), întrucât m-a ajutat să dobândesc o gândire logică, clară și la
obiect, să fiu open-minded aș putea adăuga.
Am urmat Facultatea de Litere, pe care am și terminat-o (
mă bucur enorm de mult). Astfel, pot spune că am cam recuperat ,,ce se
pierduse” în liceu. Acum observ chiar că liceul a fost un bonus, ajutându-mă să
am o perspectivă și un orizont mult mai cuprinzătoare asupra vieții și a lumii.
Sunt mândră de alegerile făcute, iar dacă ar fi să mă întorc în trecut, aș lua
aceleași decizii,fără îndoială.
Decizia de a mă înscrie la Litere poate că
i-a surprins pe părinții mei, care își doreau să continui tradiția familiei și
să merg la Politehnică… La fel ca mama, tatăl, unchiul și verișoara mea -
și ea viitoare inginer la fel ca prietenul ei. Dar poate că cel lângă care îmi
voi petrece restul zilelor vieții mele va fi urmat Politehnica. Nu se știe
niciodată. Și atunci vor fi cu toții fericiți. Așa! Dar să lăsăm asta pe mai
târziu. Cam atât despre scris.
Crina C.
Comentarii