Mereu începe-ți anul cu cele mai atractive cărți de citit, cu lista de dorințe
clar conturată, așezată lângă tine pe măsuța de citit de unde o poți privi
îndelung, alături de ceainicul ce împrăștie o aromă dulce-fresh-apetisantă în toată camera, care
te învăluie, transpunându-te în lumi orientale, care te inspiră să crezi, să
visezi, să speri și să-ți dorești cele mai senzaționale lucruri, pe care le
meriți și pentru că te înconjori de ele, le atragi ca un magnet.
În curând vor fi aievea, vei simți mirosul nisipului cald, alintător, vei
fi dezmierdată de razele aurii ale soarelui de vară, te vei apleca să atingi
scoicile superbe care se vor așterne la picioarele tale ca un colier neasemuit
de prețios.
Între timp să nu uiți să te bucuri de steluțele de nea care-ți bat la geam,
cu sclipiri de poveste și îți îmbracă pervazul într-un alb lucitor, imaculat.
Umple-ți cada cu spumă parfumată și petale, lasă-te alintată și simte-te
cea mai răsfățată. Colorează-ți unghiile în albastru-turcoaz. Aplică o mască
din fructe cu vitamine și lenevește câteva minute. Ești ca nouă. Ei? Cum te
simți?
Start! Restart! Bucură-te de fiecare dimineață. O nouă zi, din nou o
provocare, mii de motive să zâmbești.
Pune-ți mănuși călduroase și moi, îmbracă-te în puloverul pufos și cochet
care te face să te simți cel mai bine, alege fularul colorat și căciula cu
cozoroc și hai la o plimbare prin parcul transformat într-un colț de rai, un
cadru romantic, ca de basm.
Căci magia dispare când omul de zăpadă pe care te-ai distrat de minune
făcându-l și care îți amintește de copilăria dragă, se topește, iar brazii își
scutură cetina de neaua care i-a învelit până atunci în vată de zahăr.
Pentru că
iarna punem la cale, ne pregătim să fim frumoase. Facem gimnastică. Avem timp
să citim. Să bem ceai cald și ciocolată cu frișcă și căpșuni și vin fiert cu
scorțișoară și să mâncăm portocale. Să ne strângem în familie și să împărtășim
povești frumoase, să zâmbim, să ne uităm la filme în living-ul decorat cu
baloane, instalație din beculețe multicolore, lumânări micuțe și mireasmă de
brad, stând pe canapea, cu popcorn în brațe. Să pictăm și între timp să mâncăm
halviță spiralată. Avem timp iarna...
Comentarii